SFÂNTUL MUNTE ATHOS – MĂNĂSTIREA SFÂNTUL PAVEL

moni agiou_paulou_agion_oros

 

moni agiou_paulou_agion_oros

Sfânta Mănăstire Sfântul Pavel este a paisprezecea în ierarhia Mănăstirilor Sfântului Munte. Ea se găsește la poalele dinspre apus ale vârfului Athonului, la o distanță de 20 de minute de mers de la mare. Hramul ei este Întâmpinarea Domnului.

Mănăstirea a fost distrusă de multe ori, din diverse cauze, fapt pentru care clădirile ei prezintă caracteristici ale unor perioade arhitectonice diverse. Biserica mare (Catholiconul) a fost zidită puțin înainte de jumătatea veacului al XIX-lea. Mănăstirea are doisprezece paraclisuri, cel mai valoros dintre ele fiind cel al Sfântului Gheorghie, cu frescele lui în stilul artei cretane (1555).  De Mănăstire aparțin și două Schituri: Schitul Nou și cel al Sfântului Dimitrie.

moni agiou_paulou_agion_oros2

În Mănăstire se păstrează icoane pe lemn, odoare, Sfinte Moaște și vase liturgice. Între comorile deosebite și odoarele scumpe păstrate cu multă evlavie în Mănăstirea Sfântul Pavel de la Sfântul Munte, locul dintâi îl ocupă, fără îndoială, Cinstitele Daruri pe care cei trei Magi I le-au dăruit Domnului Hristos după nașterea și întruparea Sa. După cum este cunoscut, aceste daruri sunt aur, tămâie și smirnă. Aurul este în forma a douăzeci și opt de plăcuțe gravate cu grijă, de diferite geometrii (paralelogramice, trapezoidale, poligonice etc.) și cu dimensiunea de 5/7 cm.

Dat fiind că valoarea materială, istorică și arheologică, dar mai ales cea duhovnicească a Cinstitelor Daruri ale Magilor este neprețuită, ele sunt păstrate cu grijă deosebită în vistieria Sfintei Mănăstiri. Din motive de siguranță ele sunt repartizate în racle diferite, doar o parte dintre ele fiind expuse spre închinare vizitatorilor Sfintei Mănăstiri sau sunt scoase în afara Sfântului Munte spre sfințirea credincioșilor.

Biblioteca Mănăstirii posedă 494 de manuscrise și aproape 12,500 de cărți. În Mănăstire se nevoiește astăzi o obște numeroasă de monahi.