Mănăstirea Cuviosului Luca este zidită la vest de muntele Elikona, mai jos de acropolele vechii Steirida, aproape de satul Steiri din Beotia. Constituie unul dintre cele mai importante monumente ale artei bizantine, datorită în principal mozaicurilor ei, ea fiind înscrisă, din anul 1990, în Catalogul Monumentelor UNESCO dimpreună cu Mănăstirea Nouă – Hios şi Mănăstirea Dafniu din Atena.

Mănăstirea este închinată Cuviosului Luca din Steirio (7 februarie 953). Cu cele două mari biserici ale ei (biserica Maicii Domnului şi catholiconul), cu cripta, cu clopotniţa, chiliile şi celelalte clădiri, Mănăstirea închinată Cuviosului Luca făcătorul de minuni a dobândit repede o strălucire unică, fapt datorat formei artistice în care este construită și decorată, considerată originală pentru monumentele bizantine ale veacului al XI-lea din întreaga Grecie.

La doi ani după moartea Cuviosului, ucenicii şi monahii din jurul său au desăvârşit şi împodobit biserica Sfintei Varvara, au transformat chilia în care a fost înmormântat Cuviosul în locaş de închinare în formă de cruce şi au construit chilii noi şi case de găzduire.

La Revoluţia de la 1821 Mănăstirea a devenit baza revoluţionară a regiunii Rumeli. La 27 martie 1821 episcopul Isaia de Salonon a binecuvântat armele rumelioţilor şi a proclamat oficial Revoluţia.

După arderea Livadeiei de către Omer Vryonis, în iunie 1821, revoluţionarii împrăştiaţi s-au strâns la Mănăstirea Cuviosului Luca şi au pornit pe drumul de întoarcere spre Morea. Câteva luni mai târziu, tot de la Cuviosul Luca a pornit Odyseas Andrutsos pentru a recuceri Livadeia. În timpul campaniei antiotomane a lui Dramalis (1822, 1823) turcii au lichidat şi ultimele rezistenţe de la Mănăstirea Cuviosului Luca. Însă Mănăstirea a supravieţuit din nou, punând la dispoziţia Revoluţiei uriaşa ei avere. În 1943 a suferit iarăşi din partea ocupanţilor germani.

Din anul 1938 Departamentul Societăţii Arheologice a pornit lucrări de conservare întinse pe mai mulţi ani, reuşind să restaureze trapeza şi alte clădiri ale Mănăstirii. În decursul acestor lucrări a fost descoperită fresca cu Iisus al lui Navi şi a fost refăcută corect succesiunea etapelor de construcţie a celor două biserici.

Construirea bicericii principale, datată cronologic în primele decenii ale veacului al XI-lea, este pusă, potrivit tradiţiei, pe seama a trei împăraţi bizantini: Roman al II-lea (959-963), Vasile Bulgaroctonul (976-1028) şi Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1056).

Biserica principală găzduieşte cele mai bine conservate ansambluri de mozaicuri din perioada Renaşterii Macedonene din Bizanţ. Ansamblul nu este însă integral, lipsind chipul iniţial al lui Hristos Pantocrator din turlă, precum şi chipuri ale arhanghelilor, care sunt de obicei aşezate între ferestrele de sus. De asemenea există date care arată că Mănăstirea era vestită în întreg Bizanţul pentru decorația ei preţioasă care acoperea toate suprafeţele.