Informații generale
Numărul total al mânăstirilor Greciei, acești plămâni duhovnicești ai țării, care ființează în prezent se ridică la peste 550 iar monahii și monahiile care viețuiesc într-însele sunt în număr de 3.500, dintre care 1.500 la Sfântul Munte Athos.
Mânăstirile ortodoxe au forma unei incinte închise (în patrulater, în unghi drept sau în unghi neregulat) alcătuite din chilii, arhondarice și dependințe gospodărești, toate acestea înconjurând curtea dinăuntru care are în mijloc biserica mânăstirii – catholiconul.
În afară de chiliile în care se nevoiesc monahii remarcăm între clădirile din incintă trapeza, locul în care monahii și închinătorii se strâng pentru a lua masa, și arhondaricul, locul de găzduire al închinătorilor.
Așezarea catholiconului în mijlocul curții dinlăuntru semnifică locul dominant pe care-l are în cadrul ansamblului mânăstiresc. În fața lui se găsește aghiasmatarul în forma unei urne cu apă sau fântâni închise, cu apa căreia credinciosul se spală.
Categorii de mânăstiri
Așezămintele de monahi sau cele de monahii se împart în mânăstiri de obște (chinovii) sau de sine (idioritmice). În mânăstirile de obște întâietate are folosirea în comun a bunurilor, pe când în cele de sine fiecare monah se îngrijește de cele trebuitoare traiului. În ultimii zeci de ani mânăstirile de obște au precumpănit.
Conducătorul mânăstirii este starețul (egumenul) sau stareța (egumena), acesta fiind ales de către adunarea tuturor monahilor. În conducere el este ajutat de un consiliu monahal. Fiecărui monah al unei mânăstiri i se încredințează o slujire numită «diaconie» (ascultare).
Unele mânăstiri sunt numite «împărătești» fiindcă au fost zidite de către împărați bizantini, iar altele sunt denumite «stavropighii», ele atârnând direct de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolei.
MÂNĂSTIRILE SFÂNTULUI MUNTE
Numere de telefon: prefix (+30) 23770
Mânăstirea Marea Lavră 22586 & 23761
Mânăstirea Vatoped 41488
Mânăstirea Iviron 23643 & 23644
Mânăstirea Filotheu 23256 & 23675
Mânăstirea Xiropotamu 23251
Mânăstirea Esfigmenu 23796 & 23938
(metocul din Careia 23229 & 23653)
Mânăstirea Dochiariu 23245
Mânăstirea Caracalu 23225
Mânăstirea Sfântul Pavel 23250 & 23609
Mânăstirea Xenofont 23249 & 23632
Mânăstirea Constamonitu 23228
Mânăstirea Sfântul Panteleimon (Rosicon) 23252 & 23682
Mânăstirea Hilandar (sârbească) 23797
Mânăstirea Pantocrator 23253 & 23792
Mânăstirea Simonopetra 23254 & 23700
Mânăstirea Dionisiu 23687 & 23688
Mânăstirea Grigoriu 23218 & 23670 & 23668
Mânăstirea Stavronichita 23255
Mânăstirea Cutlumuș 23226 & 23732
Mânăstirea Zografu (bulgară) 23247
(Pentru a intra în Sfântul Munte închinătorul trebuie în prealabil să ia legătura cu mânăstirea pe care dorește s-o viziteze și cu Biroul pentru pelerini de la Tesalonic pentru emiterea Permisului de ședere «Diamonitirion», act necesar pentru intrarea în Sfântul Munte.)
Biroul pentru pelerini al Sfântului Munte (Tesalonic), tel.: (+30) 2310 252575, 2310 252578 fax: (+30) 2310 222424.
Biroul pentru pelerini de la Uranupolis – tel.: (+30) 23770 71422.
Autogara Halkidiki (Biroul de la Tesalonic), tel.: (+30) 2310 316575.