MÂNĂSTIREA SFÂNTULUI IOAN ÎNAINTEMERGĂTORUL de la ANATOLI – LARISA

Mânăstirea sfântului Ioan Înaintemergătorul de la Anatoli Aghias din districtul Larisa se înalță pe impunătorul munte Kissavos, remarcându-se prin faptul unic în Ortodoxie de a găzdui monahii din 12 țări din toate cele patru zări ale Pământului. Cele 20 de monaii ale sfintei mânăstiri provin din Statele Unite, Finlanda, Anglia, Germania, Liban, Estonia, Japonia, Rusia, Cipru și Grecia.

Mânăstirea aceasta multinațională neobișnuită poartă hramul sfântului Ioan Înaintemergătorul și a ctitorului ei, sfântul Damian din Kissavos (pomenit pe 14 februarie). Sfântul Damian a trăit în veacul al XVI-lea, fiind de baștină din Kardița, și a devenit monah la Sfântul Munte iar apoi s-a nevoit pe muntele Kissavos, locul în care s-a nevoit păstrându-se încă în apropierea mânăstirii. În cele din urmă a fost omorât mucenicește de turci lângă podul Pineios din Larisa în anul 1568.

Mânăstirea sfântului Ioan Înaintemergătorul se află 3,5 km. depărtare de satul Anatoli, în regiunea Aghia a districtului Larisa, la altitudinea de 1100 de metri pe muntele Kissavos (Ossa) și este sub jurisdicția Mitropoliei Dimitriadei. După cum spuneam, a fost întemeiată în anul 1550 de sfântul Damian care a organizat și obștea monahală chinovială ce a sporit în lucrarea duhovnicească până la al Doilea Război Mondial. După război mânăstirea a rămas pustie. Din anul 2000 un grup de monahii din mai multe țări a pornit la restaurarea mânăstirii. Unele dintre monahii slujesc și la metocul-sihastrie «Sfântul Apostol Pavel» din Attica. Sub îndrumarea stareței Theodekti, monahiile au preluat sarcina restaurării vechilor clădiri ale mânăstirii ocupându-se în paralel cu succes și cu agricultura biologică și cu creșterea animalelor. Mânăstirea oferă spre vânzare produse ecologice, agricole și animale, îndeosebi lactate și brânzeturi.

Telefonul mânăstirii: (+30) 24940 81289.

E-mail: anatoli4@otenet.gr