Sfânta Mănăstire Marea Meteoră este considerată ca marcând începutul monahismului organizat la Meteore. S-a înstăpânit ca Mănăstirii Schimbării la Faţă a Mântuitorului să i se spună „Marea Meteoră” nu numai datorită mărimii clădirilor ei, ci şi datorită strălucirii ei duhovniceşti şi a întâietăţii de care se bucura la Meteore la mijlocul veacului al XVI-lea.

Este cea mai mare dintre mănăstirile de la Meteora existente astăzi. Mănăstirea stă căţărată pe o stâncă înaltă şi impunătoare, la altitudinea de 613 metri deasupra nivelului mării şi de 416 metri de la albia râului Pineios.

Sfântul călugăr athonit Atanasie s-a nevoit la început vreme de zece ani pe o stâncă, „Stâlpul de la Stagon” (Stagon – oraş din regiunea Kalambaka). A fost cel dintâi care a urcat pe Piatra Largă, însoţit de paisprezece monahi.

Au săpat adâncituri în stânca abruptă, au înfipt bârne, au ridicat schele şi au reuşit să ajungă acolo unde numai păsările puteau urca, în vârful stâncii.

Acolo, între cer şi pământ, pe tăişul unei prăpăstii verticale, Sfântul Atanasie de Meteora a zidit Mănăstirea pe la anul 1340 şi a organizat după rânduială prima obşte monahală. Acolo a construit o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Maica Domnului a Pietrei Meteorei).

Mai târziu a zidit o altă biserică în cinstea Mântuitorului Iisus Hristos Celui ce S-a Schimbat la Faţă, care a constituit catholiconul Mănăstirii care a luat de atunci şi până astăzi numele „Schimbării la Faţă”.

Al doilea ctitor al Mănăstirii şi continuatorul operei Sfântului Atanasie a fost ucenicul acestuia, fostul voievod sârb Ioan Uresis Duca Paleologul, devenit ulterior cuviosul monah Ioasaf, care a construit în anul 1388, pe locul bisericii pe care a zidit-o Atanasie, o biserică nouă care a devenit catholiconul Mănăstirii.

În vremurile vechi accesul la Mănăstire se făcea pe scări de funie suspendate, iar pe la 1520 prin Turn, în care ieşea în evidenţă balconul cu năvodul pe care-l folosesc şi astăzi pentru a transporta lucruri şi uneori închinători mai bătrâni. Urcuşul pe scară de funie şi cu năvodul s-a făcut până în anul 1923.

Astăzi urcarea se face pe scara cu 146 de trepte abrupte şi neregulate care duce la intrarea Mănăstirii.

Prima clădire mică pe care o întâlnim în stâncă, de-a stânga scării, este locul de nevoinţă al întemeietorului Mănăstirii. Intrând pe poarta principală putem vedea în dreapta vechiul scripete.

Priveliştea ce se vede privind spre baza stâncii îţi taie respiraţia. Urcând apoi treptele vedem muzeul, vechea bucătărie şi pivniţa.

Telefon: +30 24320-22.278