Sfânta Mănăstire a Adormirii Maicii Domnului – Malevi este una dintre cele mai vestite mănăstiri din Kynuria, regiunea Arkadia. Este zidită pe coastele muntelui Parnona, la altitudinea de 290 de metri. Muntele Parnona a fost numit „al doilea Sfânt Munte” sau „Sfântul Munte al Greciei de sud” pentru că aici, sub domnia lui Constantin Pogonatul (668-685), au fost transmutaţi locuitori creştinaţi de la Athos, dar şi pentru că nici un alt munte nu are o aşa de numeroasă concentrare de mănăstiri.
Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului se află pe o coastă plină de brazi, la Xerokampi Aghiopetriton, în regiunea numită Sfântul Petru, la o distanţă de 8 km. de comună. Este la 47 de km. depărtare de Tripoli, și la 30 de km de Astros.
Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului îşi datorează numele celui mai înalt vârf al Parnonei, Malevos, fiindcă Mănăstirea era zidită în vechime în locul numit „Kanali”, aproape de vârful Malevos. Astfel „Maica Domnului de pe Malevos” a devenit uşor – uşor „Maica Domnului Malevi” sau simplu „Malevi”.
Mănăstirea a fost distrusă în luptele dintre greci şi turci de la 1786.
În anul 1949 Mănăstirea a fost transformată din mănăstire de monahi într-una de monahii, fiind trimise aici trei monahii de la Mănăstirea Hrepa de Sus. În timpul ocupaţiei gemane partizanii au folosit-o ca spital, fapt pentru care germanii au bombardat-o din aer. După câţiva ani a fost distrusă de un cutremur, după care au început reparaţiile.
În Mănăstire se păstrează una din cele şaptezeci de icoane făcătoare de minuni pe care le-a pictat Sfântul evanghelist Luca. Din anul 1964 aceasta izvorăşte Sfânt Mir prin care se vindecă mulţi bolnavi. Nenumărate sunt minunile Maicii Domnului în această Mănăstire.