Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului din Insula Tinos este cea mai cunoscută destinaţie de pelerinaj a tuturor grecilor şi una dintre cele mai populare creştinilor de pretutindeni. De la aflarea Sfintei Icoane şi până astăzi mii de credincioşi au aşternut în scris istorisiri ale minunilor săvârşite de ea. Aflarea Icoanei Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se identifică cu istoria recentă a neamului grec. Aflarea, în anul 1823, a dumnezeieştii Icoane a fost considerată ca un semn dumnezeiesc în favoarea justeţii Revoluţiei greceşti. Mii de credincioşi vin în fiecare an din toate colţurile lumii la Cea-cu-Dar-Dăruită, în Tinos, pentru a se simţi aproape de ea şi a primi binecuvântarea ei.
Istoria sfântului locaş
Sfântul locaş a fost zidit pe locul în care a fost găsită Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în urma unor vedenii avute de o călugăriţă simplă, Sfânta Pelaghia. Timp de trei săptămâni la rând (în duminicile 9, 16 şi 23 ale lunii iulie 1822) Sfânta Pelaghia a văzut-o în somn pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care-i cerea să organizeze săpături pentru a-i găsi Icoana care sta îngropată în ţarina lui Antonie Doxaras, la Hora. Însoţită de stareţa Mănăstirii, Sfânta Pelaghia îl înştiinţează de mitropolitul Gavriil de Tinos, care cheamă poporul din Tinos la catedrala mitropolitană a Sfinţilor Arhangheli, rugându-l să contribuie la această misiune cu bani sau chiar prin muncă. Oamenii au început cu râvnă săpăturile la începutul lui septembrie 1822, în urma cărora au fost descoperite vechiul templu al lui Dionisos şi biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Cu toate acestea, nu s-a dat de urma vreunei icoane, fapt care a umbrit starea entuziastă a oamenilor, care părăseau uşor-uşor cercetările. Câtă vreme lucrările nu aduceau rezultate, oamenii o luau în râs şi o acuzau pe Sfânta Pelaghia ca fiind o visătoare.
Cercetările vor fi reluate cu mai multă dârzenie şi organizare, astfel încât, la 30 ianuarie 1823, sapa lui Dimitrie Vlasses se opinteşte în Icoana cu chipul cel de minuni făcător.
Rolul aflării Icoanei în Revoluţia de la 1821
Îndată după aflarea Icoanei, vestea s-a răspândit foarte repede la grecii de pretutindeni. Evenimentul acesta a fost considerat drept cel mai important mesaj sfânt al creştinătăţii ortodoxe greceşti în favoarea justeţii Revoluţiei. Kolokotrones, Miaoulis, Nikitaras, căpitani ai Revoluţiei, sosesc pe insulă pentru a se închina.
Etapele ridicării bisericii
După găsirea dumnezeieşii Icoane a urmat zidirea sfântului locaş. Era nevoie de cantităţi mari de marmură, care erau trasportate în principal din insula învecinată, Dilos. Era nevoie, de asemenea, şi de un număr mare de meşteri în prelucrarea şi îmbinarea marmurei, dar îndeosebi de mulţi bani, a căror lipsă i-a adus de multe ori în impas pe cei ce se îngrijeau de lucrări şi cărora le venea greu să plătească lucrătorii şi materialele la sfârşitul săptămânii de lucru.
Ca prin minune, orice obstacol era trecut prin contribuţia generoasă în muncă şi bani atât a locuitorilor din Tinos, cât şi a întregii creştinătăţi din Grecia şi din străinătate.
Până la mijlocul anului 1832 se ridicase aripa de răsărit a complexului, partea de răsărit a clopotniţei şi partea de răsărit a intrării centrale. Lucrările de construcţie au fost întregite cu totul în anul 1880.
Biserica
Impunătoarea biserică a Maicii Domnului din Tinos a fost fundată în 1823. A fost zidită pe locul în care a fost găsită Icoana Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu în urma vedeniei Sfintei Pelaghia. Este un edificiu strălucit, din marmură albă, şi este cel dintâi monument arhitectonic demn de remarcat de după eliberarea neamului elen. Se găseşte într-o poziţie proeminentă a capitalei insulei Tinos, Hora. Stilul ales pentru biserică este cel de basilică trilobată cu turlă. La intrarea în biserică prin poarta centrală poate fi zărit iconostasul pe care se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului plină de darurile votive aduse de credincioşi, ca dealtfel întreg interiorul.
Biserica este construită în stilul de basilică trilobată cu turlă deasupra Sfintei Mese. Catapeteasma locaşului este sculptată în lemn, cu partea inferioară din lemn aurit şi cu partea superioară din gips cu frize din lemn. Urmează planul trasat de arhitecţi post-bizantini de vârf. A fost construită în 1825 de către Francisc Kanahilis. Sfântul Altar este înălţat faţă de naos cu trei trepte de marmură şi are trei abside. Absida centrală se află în spatele Sfintei Mese; cea de răsărit a fost transformată în Sfânt Altar închinat Înălţării Domnului, iar cea de apus în Sfânt Altar închinat Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Biserica se păstrează până astăzi fără modificări esenţiale, cu excepţia faţadei principale şi a clopotniţei. Alipită părţii de apus a complexului se găseşte, dinainte de secolul al XIX-lea, biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul.
Biserica aflării Icoanei
Se găseşte exact sub biserica Bunei Vestiri. Este locul în care a fost găsită dumnezeiasca Icoană şi peste care s-a zidit biserica Bunei Vestiri. Această biserică de dedesubt este formată din trei galerii paralele cu tavan trulat legate între ele. Galeriile comunică între ele prin deschizături arcuite (arce) făcute în zidurile despărţitoare. Cea dintâi galerie este spaţiul în care se găseşte Aghiasmatarul, fiind locul în care a fost găsită Sfânta Icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Galeria din mijloc este folosită în principal pentru botezuri.
Paraclisul
Paraclisul se află la intrarea din afară a complexului şi în el închinătorii pot aprinde lumânările, a căror ardere este interzisă în biserica mare.
Spaţiile pentru spovedanie
În partea de apus, la etaj, se află încăperile pentru spovedanie unde preoţii duhovnici oferă credincioşilor tot sprijinul duhovnicesc, pregătindu-i pentru Taina Dumnezeieştii Euharistii
Casele de oaspeţi
Există camere care sunt folosite pentru găzduirea închinătorilor. În acelaşi scop fiinţează de asemenea o casă de oaspeţi în afara complexului.
Aşezământul
Aşezământul Panelen al Bisericii Bunei Vestiri din Tinos este forma juridică generală şi concretă sub care fiinţează biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tinos. Este un Aşezământ de binefacere cu o avere însemnată care provine îndeosebi din donaţiile credincioşilor către sfântul locaş. El sprijină nu numai pe credinciosul anonim, dar şi naţiunea elenă în general. Sfântul Aşezământ al Bisericii Bunei Vestiri a fost înfiinţat formal şi nominal în ianuarie 1825, odată cu publicarea Testamentului Ctitorilor şi Fondatorilor Locaşului de închinare. Ctitorii sunt cei dintâi Epitropi ai bisericii. Aceştia s-au învrednicit să găsească Sfânta Icoană şi să ridice sfânta biserică şi cea mai mare parte a complexului care înconjoară Biserica Bunei Vestiri. Ei au alcătuit Testamentul Sfântului Aşezământ al Bisericii Bunei Vestiri, aşezând primele reguli de administrare a acestuia, având ca prime ţinte educaţia şi lucrarea filantropică.
Cele patru mari hramuri
Pomenirea anuală a aflării Icoanei (30 ianuarie)
Este cea mai însemnată zi pentru insula Tinos. În după-amiaza din ajun Sfânta Icoană este mutată în procesiune în Biserica Aflării, de dedesubt, şi este aşezată pe locul în care fusese îngopată veacuri întregi. În continuare se săvârşeşte Vecernia mare cu o rânduială specială. Seara se săvârşesc iarăşi slujbe la care participă o mulţime de credincioşi. În ziua următoare se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie arhierească urmată de o slujbă de pomenire şi depunerea unei coroane de flori la monumentul arhiepiscopului Gavriil. Pe la orele 2 după-amiaza are loc procesiunea cu Sfânta Icoană aşezată pe un baldachin, pe care au cinstea să-l poarte locuitori şi vizitatori ai insulei Tinos. Procesiunea urmează, pe uliţele Tinosului, acelaşi traseu pe care l-a urmat prima procesiune cu Icoana, în 1823. Se săvârşeşte apoi Paraclisul pe podiumul instalat pe chei, după care procesiunea se întoarce în Biserică prin partea de răsărit a oraşului.
Hramul Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu (25 martie)
Până în anul 1920 grecii din părţile încă neeliberate ale Greciei, locuitori ai Asiei Mici, inundau Tinosul cu prezenţa lor, călătorind în zeci de vapoare cu aburi şi corăbii cu pânze, rugându-se pentru eliberarea patriei lor. Şi în zilele noastre multe mii de oameni continuă să vină, în ciuda vremii nefavorabile care predomină în acest anotimp. În ajunul sărbătorii se cântă Vecernia praznicului, iar apoi se face slujbă de toată noaptea şi Paraclisul. Biserica rămâne deschisă toată noaptea. În ziua Bunei Vestiri se săvârşeşte Liturghie arhierească urmată de procesiunea cu Sfânta Icoană şi Paraclis la ţărmul mării.
Pomenirea de peste an a vedeniei Cuvioasei Pelaghia (23 iulie)
Este ziua închinată Sfintei Pelaghia, care la 23 iulie 1822 s-a învrednicit de cea mai înaltă cinste de a vedea înlăuntrul chiliei sale pe Născătoarea de Dumnezeu. În dimineaţa acestei zile a anului Icoana este adusă la Mănăstirea „Doamnei Îngerilor” de la Kehrovuni, unde rămâne întreaga zi. În biserica Sfintei Pelaghia se săvârşeşte Liturghia praznicului şi Paraclisul. Mii de oameni vin să se închine la Sfânta Icoană. Stareţa şi monahiile ospătează lumea care aşteaptă răbdătoare ceasul întoarcerii Icoanei. Pe la orele şase după-amiază, preoţii împreună cu mii de oameni însoţesc Sfânta Icoană care este dusă în oraş pedestru. Pe unde trece Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu clopotele bisericilor din sate şi de la bisericuţele din afară sună cu veselie. Locuitorii bătrâni şi neputincioşi ies în drum ca să se închine Sfintei Icoane. Când sfânta procesiune ajunge în oraş se face Paraclisul pe podiumul de pe ţărmul mării, se lansează artificii după care, seara târziu, Sfânta Icoană este dusă în biserică.
Praznicul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu (15 august)
Între 1 şi 13 august de săvârşesc zilnic Paraclise în incinta sfintei biserici. În ajunul praznicului insula este împodobită de sărbătoare şi o mulţime de credincioşi se revarsă pe insulă. Tinosul se transformă într-o nesfârşită casă de oaspeţi. Toată lumea vine la Cea-cu-Dar-Dăruită pentru a-i aduce o ofrandă, pentru a-i citi un Paraclis sau pentru a-i mulţumi Celei-cu-mult-Har pentru vreo binefacere. Seara se săvârşeşte Vecernia mare arhierească, iar în continuare Paraclisul şi Dumnezeiasca Liturghie şi se dă Dumnezeiasca Împărtăşanie. În dimineaţa praznicului, după terminarea Dumnezeieştii Liturghii, urmează o procesiune măreaţă. Baldachinul este purtat de soldaţi ai Marinei Militare
Muzee şi colecţii
Din primii ani ai istoriei Aşezământului ctitorii au alcătuit o colecţie arheologică cu obiecte descoperite în Tinos şi Dilos. O grijă asemănătoare a existat şi faţă de comorile de artă bisericească. Strădaniile de început au evoluat în muzeele de valoare impresionantă de astăzi, pe care Epitropiile succesive n-au încetat să le îmbogăţească şi să le îmbunătăţească.
Expoziţia de icoane şi odoare
Aceasta funcţionează din anul 1956, expunând icoane vechi pe care Sfântul Aşezământ le-a preluat de la bisericile parohiale ale insulei Tinos şi pe care le-a restaurat pentru a pune în lumină tradiţia ortodoxă iconografică a insulei.
Expoziţia este completată şi de alte icoane, care sunt ofrande ale credincioşilor din diferite locuri, precum şi sculpturi în lemn, gravuri şi odoare bisericeşti. O menţiune deosebită trebuie făcută despre Harta lui Rigas Feraios (din 1797), una din cele trei care se păstrează, Sigiliul patriarhal al Patriarhului mucenic-naţional Grigorie al V-lea şi inelul lui Teodor Kolokotrones (general al Revoluţiei greceşti)
Sacristia
Bogata sacristie a Aşezământului cuprinde o parte a ofrandelor, în principal lucrări de argintărie şi aurărie expuse în vitrine elegante.
Mausoleul Elles
În acesta se păstrează osemintele celor dintâi victime ale celui de-al Doilea Război Mondial, membrii ai echipajului crucişătorului Elles, torpilat în anul 1940 în portul insulei Tinos de submarine italiene.