La poalele pădurii Haidari, la stânga de Calea Sfântă, care leagă din antichitate până azi Atena la Elevsina, foarte probabil pe locul altarului antic al lui Dafnaios sau Dafniu Apollon, se află Mănăstirea bizantină fortificată Dafniu, cunoscută pentru mozaicurile ei. Mănăstirea este protejată de fortificaţii cu turnuri şi metereze, o curte pătrată cu două porţi de intrare, în partea de răsărit şi în cea de apus. Paralel faţă de cele patru laturi ale curţii fortificate, însă la mică distanţă de ziduri, se păstrează ruine de clădiri, posibil ale chiliilor de la începuturi. În interiorul fortificaţiei domină catholiconul, adică vechea biserică a Mănăstirii, în timp ce la miazănoapte vedem ruinele tapezei. Spre faţada de miazăzi a catholiconului exista o curte în formă pătrată cu elemente de arcade, aripi de chilii şi clădiri auxiliare care au fost restaurate sau reconstruite de destule ori în cei o mie de ani de existenţă a monumentului, după cum au arătat săpăturile arheologice mai vechi şi mai recente. Biserica principală este datată în veacul al XI-lea şi aparţine tipului octogonic, adoptat în timpurile medio-bizantine de o serie de monumente importante, precum bisericile mari ale Mănăstirii Cuviosului Luca şi ale Mănăstirii Noi din Hios.
Nu a fost încă clarificat dacă acest tip a fost creat la Constantinopole. Principala lui caracteristică sunt dimensiunile mari ale turlei şi modul susţinerii ei, care lasă spaţiul central unitar şi liber.
Contemporan cu biserica este pronaosul din partea de apus, în timp ce puţin mai târziu a fost adăugat şi un pronaos exterior sau portic care acoperea de asemenea pronaosul şi o parte a naosului principal. În vremea stăpânirii france, după stricăciuni serioase provocate de un cutremur, călugării cistercieni care ocupau Mănăstirea au făcut lucrări de reconstrucţie a pronaosului exterior, în timp ce cripta aflată sub pronaos a fost transformată în mausoleu pentru înmormântarea ducilor Atenei.
Părţii de apus a pronaosului exterior i-a fost ataşat în perioada târzie a stăpânirii turceşti un paraclis care avea absida altarului spre miazănoapte.
Construcţia foarte îngrijit realizată a bisericii principale, cu pietre orizontale încadrate de rînduri de cărămidă, decoraţia ceramică bogată din jurul ferestrelor şi decoraţia preţioasă de la interior, cu mozaicurile de o artă unică de pe ziduri, pereţii placaţi cu marmură şi decoraţia de marmură, din care se păstrează doar mostre, leagă întemeierea monumentului de cercuri ale curţii imperiale. Decoraţia în mozaic rar întâlnită care acoperă suprafeţele cele mai de sus întipăreşte plastic dogma Bisericii.
După veacul al XVIII-lea Mănăstirea cade treptat în declin deoarece suferă adesea năvălirile jefuitorilor. În decursul Revoluţiei greceşti, Mănăstirea a fost folosită ca bază de operaţiuni. În veacul al XIX-lea Mănăstirea a găzduit pentru o mică perioadă de timp Spitalul Public de Pshiatrie (1883-1885).
Lucrările de consolidare şi de restaurare a ansamblului şi de conservare a decoraţiei în mozaic a bisericii mari, realizate iniţial de Societatea Arheologică şi în continuare de Departamentul Arheologic, au început de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi se continuă cu întreruperi până astăzi. Lucrările de restaurare integrală a Mănăstirii au fost intensificate după cutremurul distrugător din anul 1999. Din acest motiv spaţiul a fost închis vizitatorilor până în primăvara anului 2007. Din anul 1990 monumentul este inclus în Catalogul Universal al Moştenirii Culturale al UNESCO.
Telefon: +30 210-5811558
Sursa textului: Ministerul Culturii